Cererea de restituire a impozitului pe venit reținut la sursă de către plătitorul de venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat (cerere de restituire), al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2 la ordin, se depune în cadrul termenului legal de prescripție a dreptului de a cere restituirea unor sume de la buget, respectiv de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire. Cererea de restituire trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente: a) numele si prenumele contribuabilului persoana fizica; b) codul numeric personal, pentru cetatenii romani, sau numarul de identificare fiscala, pentru cetatenii straini; c) domiciliul contribuabilului persoana fizica; d) suma si natura creantei solicitate la restituire; La primirea cererii organul fiscal verifică corectitudinea determinării de către persoana fizică a sumei impozitului pe venit solicitat spre restituire prin examinarea documentelor anexate la cerere precum şi a fişei de verificare a obligaţiilor privind impozitul pe venit (Forma FVID) etc. 14. Cererea de restituire este examinată şi pe Respectiv, moștenitorul acestui drept va prezenta cererea în formă liberă, la care va anexa documentul confirmativ privind obținerea moștenirii cu mențiunea despre includerea în patrimoniul succesoral și a sumelor aferente impozitului pe venit achitat/reținut în plus stabilite în decizia emisă de organul fiscal, ținîndu-se cont Formularul 110 - "Declaratie de regularizare / cerere de restituire privind impozitul pe venit retinut la sursa", publicat recent in Monitorul Oficial, cuprinde informatii privind regularizarea sumelor datorate la bugetul de stat cu sumele restituite beneficiarilor de venit, aferente unei perioadei fiscale. In situatia in care platitorul unui venit retine si achita la buget un impozit mai Începând cu 4 mai curent Serviciul Fiscal de Stat examinează Cererile de restituire a sumei impozitului pe venit achitat/reținut în plus pentru contribuabili persoane fizice. Suma impozitului pe venit acceptată spre restituire poate fi: transferată la contul bancar restituită în numerar în modul general stabilit Dbkyx3f.

cerere de restituire a impozitului pe venit